Steaua București și Potaissa Turda au rămas singurele echipe în lupta pentru titlul neoficial de campioană la sfârșitul turului, după disputarea etapei a 12-a. Formația ardeleană a câștigat un meci cu mare greutate, 30-29 cu Dinamo, campioana en-titre, în timp ce Steaua și-a respectat statutul de favorită în partida cu CSM Focșani, 28-23.
Cele două echipe sunt despărțite de un punct înaintea ultimei etape, în cadrul căreia Steaua va juca un adevărat derby, în deplasare cu HCDS Constanța, în timp ce Potaissa Turda va evolua pe terenul formației CSM Focșani.
Etapa a 12-a a „rupt” și clasamentul între locurile 8 și 9, adică granița care deliminează zona play-off de zona play-out. CSM București a făcut unul din cele mai bune jocuri ale sezonului și s-a impus cu 28-21 pe terenul echipei Minaur Baia Mare. Astfel, între CSMB (locul 8) și Minaur (locul 9) este acum o diferență de 6 puncte.
Rezultate etapa a 12-a, LN Masculin
HC Vaslui – Dobrogea Sud Constanța 25-28
Potaissa Turda – Dinamo 30-29
Steaua – CSM Focșani 28-23
CSM Făgăraș – Poli Timișoara 21-23
Dunărea Călărași – CSU Suceava 33-29
Minaur Baia Mare – CSM București 21-28
HC Odorhei – Politehnica Iași 39-20
Clasamentul înaintea ultimei etape a turului se prezintă astfel: 1. Steaua – 28p, 2. Potaissa – 27p, 3. Dinamo – 24p, 4. HC Odorhei – 23p, 5. Poli Timișoara – 23p, 6. HCDS Constanța – 23p, 7. Dunărea Călărași – 22p, 8. CSM București – 21p, 9. Minaur Baia Mare – 15p, 10. HC Vaslui – 12p, 11. CSM Focșani – 10p, 12. CSU Suceava – 10p, 13. CSM Făgăraș – 9p, 14. Poli Iași – 0p.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER